În 14 februarie celebrăm Valentine’s Day, Sărbătoarea Dragostei. Dar care sunt originile acestei sărbători păgâne, catolice mai apoi și comerciale, în cele din urmă? Sărbătoare păgână Celebrarea Sfântului Valentin de către romani
Sărbătoarea Sfântului Valentin și-ar extrage rădăcinile dintr-un ritual păgân, celebrat de romani: Lupercalia. În 15 februarie, preoții lui Lupercus, zeu al fertilității în Roma Antică, sacrificau caprele și beau alcool peste măsură. Odată încheiat ritualul, se zice că parcurgeau străzile îmbrăcați sumar, pentru a-i atinge pe trecători. Există de asemenea mărturii istorice legate de această sărbătoare păgână care relatează că și femeile tinere se apropiau de preoți pentru a fi atinse. Credeau cu tărie că acest gest le va spori fertilitatea și le va ușura nașterile.
Sfântul Valentin în Grecia Antică
Perioada cuprinsă între jumătatea lunii ianuarie și jumătatea lunii februarie era dedicată de asemenea, și în Grecia Antică, dragostei și fertilității.
Sărbătoare catolică
Spre anul 496, Papa decide ca în 14 februarie să fie sărbătorit Sfântul Valentin, cu intenția ca Lupercalia, sărbătoarea păgână, să fie dată uitării. În ciuda acestui fapt, Lupercalia va fi celebrată pe ascuns și își va adăuga noi ritualuri. În 14 februarie, femeile necăsătorite se ascundeau în vecinătatea satului, iar flăcăii plecau în căutarea lor. Când unul dintre tineri descoperea ascunzișul domniței, conform regulilor, acesta trebuia să o ia de nevastă în termen de un an de zile. Până și bărbații căsătoriți participau la ritual, tentați să o regăsească pe a lor “cea mai frumoasă fată din sat” și să-și reînvie pasiunea în noaptea Sfântului Valentin.
Sfântul Valentin și Evul Mediu Cu numele alesei în mânecă
În Evul Mediu, Sărbătoarea Sfântului Valentin a căpătat o întreagă semnificație savuroasă. În acea epocă, se celebra mai mult celibatul decât dragostea. După o tragere la sorți, băieții tineri își agățau în mânecă numele Dulcineei lor. Dacă tânăra fată aproba candidatul, îl invita la ceremonia susținută în prima duminică a postului.
Păsările și ziua de 14 februarie
O altă legendă ne mărturisește că păsările obișnuiesc să se împerecheze începând cu 14 februarie. Această legendă a dat naștere chiar unor superstiții. Dacă o fată tânără vede în această zi un Măcăleandru, ea se va mărita cu un marinar. Dacă va vedea o vrabie, va avea o căsnicie fericită alături de un bărbat sărac. În contra-partidă, o privighetoare îi “garantează” acesteia căsnicia cu un bărbat bogat.
Obiceiurile
Prima scrisoare trimisă de Valentine’s Day Se pare că Prințul Charles d’Orleans a fost primul bărbat, cel puțin oficial, care a trimis o scrisoare în Ziua Sfântului Valentin. Închis în Turnul Londrei în anul 1440, el i-a expediat Dulcineei sale un poem. S-a căsătorit cu tânăra iubită în vârstă de 14 ani, la 21 de zile de la eliberare.
Prea multe obscenități
În secolul al XIX-lea, expedierea de scrisori anonime de Sfântul Valentin devenise o modă. Dar pentru că unele erau obscene, câteva dintre guverne au fost nevoite chiar să le interzică.
Misterele X-urilor
Se știe că că X-urile simbolizează pupicii pe care îi regăsim din plin pe felicitările de Valentine’s Day. Acest obicei ne amintește de originile catolicismului, unde crucea în formă de X simbolizează jurământul credinței. Mai târziu, cei care nu știau să scrie au împrumutat crucea în formă de X pe post de semnătură. În memoria acestor practici, X-ul a devenit simbolul sărutului.
Și Cupidon?
Cupidon, celebrul personaj pe care-l găsim alături de Sfântul Valentin, întruchipat de un băiețel înarmat cu un arc și o săgeată, reprezintă zeul dragostei. Numele său provine din latinul Cupido care simbolizează dorința. Se zice că ar fi fost fiul lui Marte și al lui Venus. Conform legendei, dacă săgeata sa vă va atinge, vă veți îndrăgosti de prima persoană care vă va ieși în cale. Această poveste încă își are adepții, 2000 de ani mai târziu.
Acest site foloseste cookies pentru a va oferi functionalitatea dorita. Navigand in continuare, sunteti de acord cu Politica de cookies si cu plasarea de cookies, cu scopul de a va oferi o experienta imbunatatita.
Comentarii